Bătaie într-un bar din Șimleu Silvaniei! Agresorul a fost reținut de Poliție
La data de 20 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Valcău de Jos, cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 10.40, în timp ce se afla în incinta unui local din Șimleu Silvaniei, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, bărbatul de 47 de ani i-ar fi aplicat o lovitură unui alt bărbat, de 37 de ani, din municipiul Zalău, acesta din urmă lovindu-se cu capul de perete.
Bărbatul de 37 de ani a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Prin acțiunile lor, cei doi bărbați au tulburat ordinea și liniștea publică, în local aflându-se mai multe persoane.
Bărbatul de 47 de ani va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului de 47 de ani.