Bugetul pentru anul viitor este construit pe o creştere a economiei de 2,8%
Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, se arată în Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 publicat marţi de Ministerul Finanţelor.
Produsul intern brut în preţuri curente este estimat în creştere la 1.552 miliarde de lei, de la 1.396 miliarde de lei în acest an.
Deficitul bugetar ESA în anul 2023 este calculat la 4,4% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2026 la 2,9% din PIB, încadrându-se la sfârşitul orizontului de prognoză (anul 2024) în prevederile regulamentelor europene, respectiv 2,95% din PIB. Deficitul bugetar cash atinge în anul 2024 valoarea de 2,95% din PIB, cu care se încadrează in regulamentele europene, se arată în documentul citat.
Pe bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt prevăzute la 607,924 miliarde de lei în anul 2023. Cheltuielile bugetare reprezintă anul viitor 39,17% din PIB, cu tendinţă de scădere în anul 2026. Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în PIB, iar în anul 2026 acestea urmează să ajungă la circa 154,2 miliarde lei.
Veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 539,6 miliarde lei (34,77% din PIB), în creştere în valoare nominală pe orizontul de referinţă, ajungând în anul 2026 la 655,1, miliarde lei (32,78% din PIB). Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2023 le înregistrează contribuţiile de asigurări sociale (30,1% din total venituri), urmate de TVA (21,1 %) sume primite de la UE (13,2% din total venituri), şi accize (7,1 %).
Potrivit proiectului de buget, inflaţia la sfârşitul anului ar urma să încetinească la 8% în 2023, faţă de 15,2% în 2022, în timp ce deficitul de cont curent va coborî la 8,5% din PIB, de la 8,8% în acest an, potrivit Agerpres.
Câştigul salarial real este prevăzut să crească cu 1,7% anul viitor, după un declin de 2% în acest an.