Cadavru găsit într-o garsonieră din Zalău. Procurorii PT Sălaj spun că nu e vorba de crimă
Având în vedere interesul mediatic deosebit referitor la săvârsirea unei pretinse infracțiuni de omor pe raza Municipiului Zalău, având ca victimă un barbat de 49 de ani al carui cadavru a fost descoperit in cursul zilei de ieri, 8 august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este abilitat să aducă la cunostinta opiniei public următoarele:
La data de 08.08.2022 in jurul orelor 15.00, organele de cercetare penală ale politiei judiciare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că in perioada 5 – 8 august 2022, pe fondul consumului de alcool, .F. l-a lovit pe fratele său S.A. in zona capului cu un pahar de sticlă, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia. Fapta care a făcut obiectul actului de sesizare s-a săvârsit intr-o garsonieră situată în Zalău, unde a fost identificat cadavrul victimei care prezenta urme de violentă in zona capului.
Prin ordonanta Parchetului de pe lăngă Tribunalul Sălaj din data de 08.08.2022 s-a dispus inceperea urmăririi penale cu privire la săvârsirea
infractiunii de omor săvârsită asupra unui membru de familie, pevâzută de art. 199 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal.
Probele administrate in etapa incipientă a urmăririi penale au confirmat imprejurarea că suspectul SF. i-a aplicat victimei S.A. o lovitură cu un pahar de sticlă in zona capului.
La data de 08.08.2022 suspectul S.F. a fost retinut de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sälaj pe o durată de 24 de ore.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, iar din constatările preliminare comunicate de Serviciul de Medicinà Legalà Sălaj la data de 09.08.2022 a rezultat faptul că decesul victimei s-a datorat intoxicatiei acute etilice. Totodatà, din constatările preliminare medico-legale rezultă faptul că leziunile traumatice identificate la nivelul capului au necesitat 3-4 zile de ingrijiri medicale, insă intre aceste leziuni si decesul victimei nu există legătură de cauzalitate.
In aceste conditii, la data de 09.08.2022 s-a dispus schimbarea incadrării juridice din infractiunea de omor săvârsită asupra unui membru de familie in infractiunea de loviri sau alte violent asupra unui membru de familie si declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Pe această cale, aducem la cunostinta opiniei publice faptul că, potrivit legii nu se poate retine săvârsirea unei infractiuni intentionate contra vietii decât in situatia in care intre leziunile traumatice si deces există legătură de cauzalitate.
De asemenea, declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoriei Zalău este justificată din prisma normelor imperative in baza cărora este configurată competent materială si teritorială in contextul legislativ actual.
Totodată, precizăm faptul că măsurile procesuale au fost dispuse in cauză prin prisma necesitătii efectuării cu celeritate a cercetărilor intr-o cauză in care fapta sesizată era de o gravitate deosebită, dar aceste măsuri procesuale nu au aptitudinea de a infrânge principiul prezumtiei de nevinovătie.
Sorin Flonta, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj