Câinele Bica, colega de nădejde a pompierilor sălăjeni
În fiecare an, pe 4 octombrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor, prilej cu care vă facem cunoștință cu Bica, câinele specializat în căutarea victimelor de sub dărâmături, în cazul producerii unui cutremur.
Bica este o femelă din rasa ciobănesc german lupiu, în vârstă de 5 ani. Ea face parte din echipajul canin de căutare-salvare în mediul urban al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj, iar alături de plutonier adjutant șef Gârboan Cristian, sub a cărui coordonare se află de când avea doar 4 luni, fac o super echipă.
Aceasta a fost antrenată de specialiști în cadrul Centrului Chinologic din municipiul Sibiu, ea fiind atestată cu cel mai înalt nivel de performanță. Este un câine devotat, care zilnic are un program strict și care periodic participă la activități de pregătire.
Bica e un câine special și o profesionistă desăvârșită, căreia, la nevoie, îi putem încredința misiuni dificile și putem conta pe ea că va fi prima care va sări în ajutor.