Calotă Răzvan trimis în judecată pentru că a contrâns o tânără să se prostitueze în Austria, Danemarca, Italia și Elveția
Agresorul Răzvan Calotă, cel care a bătut-o până aproape a lăsat-o moartă pe Denisa Câmpean, este acum trimis din nou în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane (prostituție). Calotă Răzvan se află în penitenciar unde execută o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru bătaia aplicată Denisei, care a fost la un pas de moarte.
Procurorul șef DIICOT Sălaj, Dan Bubuiug, a dispus prin rechizitoriul din data de 15 mai 2023, trimiterea în judecată a unui inculpat (nr. Răzvan Calotă – condamnat definitiv la 12 ani de închisoare într-un alt dosar), sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane.
Este vorba de inculpatul Calotă Răzvan din Zalău, cercetat acum într-un nou dosar penal nr. 3/D/P/2021, pentru că în perioada 2018-2020 a recrutat prin metoda „lover boy” o tânără pe care a constrâns-o prin mai multe metode să practice prostituția în țări precum Austria, Danemarca, Italia și Elveția, iar banii erau încasați integral de el.
DIICOT Sălaj a dispus confiscarea banilor încasați de Calotă Răzvan proveniți din prostituției – 2200 de dolari americani și 2500 de franci elvețieni.
Redăm mai jos comunicatul primit de la DIICOT – Structura Centrală, ca răspuns la solicitarea Ziarului Monitorul de Sălaj:
„Prin rechizitoriul DIICOT – B. T. Sălaj din data de 15 mai s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat în executarea pedepsei în altă cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane.
În cauză s-a reținut că, în perioada 2018-2020, inculpatul a recrutat, prin metoda „lover boy”, o persoană vătămată cu care avea o relație de concubinaj, inducând-o în eroare cu promisiuni de iubire și crearea unui viitor mai bun împreună. Utilizând această metodă dar și prin recurgerea la violență, inculpatul a adus persoana vătămată într-o stare de dependență emoțională, după care, pe parcursul anului 2020, prin inducere în eroare, constrângere fizică și psihică și abuz de autoritate, a transportat-o și adăpostit-o pe aceasta în mai multe țări europene, în vederea practicării prostituției, respectiv, în luna ianuarie 2020 în localitatea Gratz – Austria, în perioada martie-aprilie în localitățile Odense și Aarhus din Danemarca, în perioada iunie-iulie în localitatea Bari din Italia și în luna noiembrie în localitatea Wienterthur din Elveția, în scopul exploatării sexuale a acesteia, exploatare sexuală care s-a și produs, persoana vătămată întreținând raporturi sexuale cu clienți racolați prin intermediul anunțurilor postate pe site-urile de profil, banii fiind încasați în întregime de inculpat.
Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea de la inculpat a sumelor de 2204,47 USD și 2500 franci elvețieni provenite prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În cauză nu au fost luate măsuri preventive, față de inculpat, acesta aflându-se pe parcursul urmării penale în stare de detenție, în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor împotriva persoanei vătămate.”, transmite DIICOT – Structura Centrală prin Biroul de Informare și Relații Publice.
Condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce și-a bătut iubita, pe Denisa
Calotă Răzvan Marcel este tânărul zălăuan care a lovit cu sânge rece și sălbăticie pe iubita lui Câmpean Denisa de doar 20 de ani din Zalău, care ulterior a fost transportată la UPU Zalău unde s-a luptat între viață și moarte, fiind intubată și ventilată mecanic. Practic, pe fata de 20 de ani o mai țineau în viață doar aparatele medicale.
Doctorul Gabriel Iluță s-a transformat în „îngerul păzitor” al Denisei
Acum, Denisa este mutilată și cu sechele pe viață. Deși a scăpat cu viață din bătaia cruntă aplicată de fostul ei iubit, are nevoie de recuperare și tratament, servicii medicale care sunt foarte costisitor și nu și le permite.
Un om cu o inimă uriașă și cu mult suflet bun, dr. Gabriel Iluță s-a oferit ca prin clinica medicală pe care o conduce – Lasergo Cabinet Medical de Recuperare – să ofere gratuit Denisei, timp de 7 luni, tratamente și servicii medicale de recuperare.
În prezent primește ajutor medical sub atenta observație a dr. Gabriel Iluță, iar rezultatele încep să se vadă. Denisa face progrese în fiecare zi, este veselă și plină de viață. A și făcut deja primii pași după ce a fost imobilizată la pat luni de zile, face progrese la citit și multe alte activități care sunt necesare vindecării.
Cum a început calvarul pentru Denisa Câmpean, desfigurată de iubitul ei Calotă Răzvan
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce la cunoştinţa opiniei publice că la data de 26.11.2020, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că în seara zilei de 25.11.2020, pe o stradă de pe raza mun. Zalău, o tânără a fost agresată în mod repetat, la data de 26.11.2020 fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
În urma acestei sesizări a fost înregistrat dosarul nr. 326/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar din probatoriul administrat în cauză până la acest moment rezultă faptul că între numitul Calotă Răzvan Marcel în vârstă de 25 de ani şi numita CLD în vârstă de 20 de ani există o relaţie de concubinaj ce durează de aproximativ 2 ani de zile.
În seara zilei de 25.11.2020, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, numitul Calotă Răzvan Marcel i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii în zona capului victimei CLD, lovituri în urma cărora aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Agresiunea s-a derulat într-un spaţiu public, respectiv pe o stradă de pe raza mun. Zalău. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, victima a fost transportată de numitul Calotă Răzvan Marcel la locuinţa unor prieteni, acesta continuând să consume băuturi alcoolice în compania celorlalţi amici.
A doua zi, în data de 26.11.2020, în jurul orelor 14.00 văzând că numita CLD nu îşi revine şi este tot în stare de inconştienţă, Calotă Răzvan Marcel a anunţat prin intermediul 112 fapta comisă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău unde se află şi în acest moment, diagnosticul medicilor fiind rezervat în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate.
La data de 26.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus luarea faţă de numitul Calotă Răzvan Marcel a măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 199 Cod penal.
La data de 27.11.2020, faţă de numitul Calotă Răzvan Marcel a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate şi la aceeaşi data inculpatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă.
Într-un final, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe Calotă Răzvan, la o pedeapsă de 12 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
A cam „decalotat-o” animalul ăsta!