Camion plin cu lemne confiscat de poliţiştii sălăjeni
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Secţia 4 Poliţie Rurală Ileanda, au acţionat ieri pentru depistarea persoanelor care nu respectă legile ce reglementează activităţile de exploatare, debitare, valorificare şi transport a materialului lemnos. Peste 11 metri cubi de masă lemnoasă şi un camion au fost indisponibilizate.
La data de 17 martie a.c., ora 17.15, poliţiştii au oprit pe Drumul Judeţean 109 E, între localităţile Cormeniş şi Negreni, un ansamblu de vehicule (autoutilitară şi remorcă), care transporta material lemnos.
Autovehiculul era condus de un bărbat, de 50 de ani, din judeţul Cluj.
La verificarea documentelor, poliţiştii au stabilit că şoferul transporta, pentru o societate comercială, din judeţul Cluj, cantitatea de 24 metri cubi de material lemnos, din speciile fag (17,5 mc) şi gorun (aproximativ 6,5), însă în urma verificărilor a rezultat că volulul materialului lemnos din specia gorun era mai mare cu 11,6 metri cubi faţă ce cantitatea mentionată pe documente.
Cei 11,6 metri cubi de material lemnos au fost ridicaţi în vedrea confiscării şi predaţi Ocolului Silvic.
De asemenea vehiculul a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică pentru infracţiunea de “Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi neînsoțite cu documente specifice de transport” , faptă prevăzută de Legea 46/2008 privind Codul Silvic, dar şi pentru administrarea întregului probatoriu.
Astfel de acţiuni cor continua şi în perioada următoare.