Campania de conștientizare ”Campioanele Reciclării” a luat sfârșit!
Competiția s-a derulat în lunile octombrie- noiembrie si a fost adresată claselor primare din cadrul școlilor din Municipiul Zalău!
A fost o competiție plină de entuziasm, responsabilizare și educare. Primul pas din întreg lanțul de reciclare este colectarea separată a deșeurilor, iar acestea trebuie privite ca o resursă.


Felicităm pe toți cei care au intrat în acest concurs și care au dat dovadă de fair play! – spun organizatorii.


Locul I și Campioana Reciclării s-a acordat Liceului cu Program Sportiv ” Avram Iancu ” , Zalău!

Locul II s-a acordat Școlii Gimnaziale ” Corneliu Coposu”, Zalău!

Locul III s-a acordat Școlii Gimnaziale ” Simion Bărnuțiu”, Zalău!

Copiii și cadrele didactice au reușit să colecteze peste 9 tone de deșeuri reciclabile, toate aceste resurse intrând in Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor!

Mulțumim pentru participare și va așteptăm cu entuziasm și în proiectele ce vor urma! – au transmis reprezentanții Brantner Sălaj.