Carambol în Oradea: Sălăjean implicat într-un accident pe Șoseaua Borșului
Trei autoturisme (dintre care un Opel Astra înmatriculat în județul Sălaj) au fost implicate luni, 2 mai, într-un accident produs pe Șoseaua Borșului din Oradea.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13:05. În urma impactului o persoană a fost rănită ușor și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Fărcuța, traficul în zonă nu a fost blocat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.