Centru de zi pentru seniori în Municipiul Zalău, realizat cu fonduri europene
Conducerea Primăriei Municipiului Zalău cunoaște necesitatea dezvoltării sectorului de îngrijire a persoanelor vârstnice, iar astăzi, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, primarul Ionel Ciunt a propus consilierilor locali spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza SF, pentru obiectivul de investiții “Construire centru de zi pentru seniori în Municipiul Zalău” și aprobarea depunerii cerereii de finanțare aferente în cadrul Programului de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Prin intermediul acestui proiect, administrația locală face demersuri în vederea atragerii de fonduri europene pentru construcția clădirii, echiparea și dotarea clădirii și a serviciilor sociale nou create, precum și susținerea funcționării serviciilor sociale. Valoarea investiției este de 9.833.555,25 lei, acest Centru va fi construit pe strada Valea Miții, nr. 4A, iar investiția va fi derulată prin intermediul Direcției de Asistență Socială Zalău.
Principalele obiective ale proiectului sunt: creșterea numărului de persoane vârstnice care sunt îngrijite optim, creșterea calității vieții pentru persoanele vârstnice de 65 de ani și peste și creșterea locurilor de muncă pentru personalul medical, asistente, medici, îngrijitori și atragerea acestora în municipiul Zalău.
“Dezvoltarea de servicii care vin în sprijinul persoanelor vârstnice este una din nevoiele identificate în comunitatea noastră, iar astăzi am propus consilierilor locali un proiect în vederea atragerii de fonduri europene pentru construirea unui Centru de zi destinat seniorilor.
Prin intermediul acestui proiect le suntem alături, îi sprijinim și cred că nu este exagerat spus, îi apreceim. De-a lungul timpului au contribuit semnificativ la dezvoltarea comunității, iar prin acest Centru le putem oferi o alternativă pentru petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și îngrijire de specialitate”, a transmis primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.