Centrul medical de permanență din Hida s-a închis din lipsă de personal
Unul dintre cele mai importante centre medicale de permaneţă din Sălaj a fost închis din cauza lipsei de personal, sute de oameni fiind nevoiţi să apeleze la unităţi aflate la zeci de kilometri distanţă. Autorităţile spun că nu găsesc medici dispuşi să muncească în aceste centre, chiar dacă finanţarea lor nu reprezintă o problemă.
Este o decizie care afectează aproape 20.000 de oameni din opt comune, pentru că centrul medical din Hida deservea comunele Fildu de Jos, Almaşu, Cuzăplac, Zimbor, Sânmihaiu Almaşului, Dragu, Bălan şi Hida.
Centrul de permanenţă din Hida a funcţionat aproximativ 10 ani de zile și a mai fost închis temporar în urmă cu doi ani, tot din lipsă de personal.
Radu Buciuman, directorul Direcției sănătate publică Sălaj: Avem cele patru centre de permanență, Zalău și Cehu, Crasna și Șimișna. Centrul din Hida, care ar fi fost al cincilea, și-a suspendat activitatea din lipsă de personal.
Reporter: Autoritățile au susținut financiar funcționarea centrului, dar degeaba.
Claudiu Bârsan, prefectul județului Sălaj: Nu este o problemă din partea Casei de Sănătate de a finanţa centrul de permanență, din partea unor primării de a asigura condițiile necesare, este pur și simplu o problemă de asumare din partea medicilor de familie, a acestei modalități de a-și presta serviciul, nu? Dacă mâine vin patru medici, cinci din zona limitrofă comunei Hida, și spun că vrem să facem centru de permanență la Hida, eu nu cred că, în punct de vedere al autorităților, este o problemă.
În județ au mai rămas funcționale patru centre de permanență, la Zalău, Cehu Silvaniei, Crasna şi Şimişna. Cel mai căutat fiind cel din municipiul Zalău.
























