Circuitele de turism în Sălaj revin după pandemie
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a reluat ,,Circuitul anotimpurilor”. Acesta își propune promovarea municipiului ca punct de plecare pe diferite trasee turistice din Sălaj.
Circuitul este organizat pentru primăvară. În alte anotimpuri deplasările fac în zone care sunt cele mai frumoase în acea perioadă, conform CNIPT. Primul circuit al anotimpurilor, de șapte ore, va fi realizat în aprilie, spre nordul județului, pe traseul Dioșod – Bocșița – Verveghiu – Dobrin, cu întoarcere în Zalău.
Bisericile reformate, atu al județului
Dacă Sălajul este renumit pentru numărul mare de biserici de lemn monument istoric, județul consemnează și un număr însemnat de biserici reformate. “Promovarea meșterilor și producătorilor sălăjeni este o constantă în activitățile CNIPT”, susțin inițiatorii proiectului.
În program sunt cuprinse Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biserica de lemn din Dobrin și Biserica Reformată din Dioșod. Printre punctele de atracție se numără atelierul de confecționat Erika Süle, din Verveghiu, sau pălincăria Vasile Aciu, din Bocșița.
Un circuit anterior a vizat un traseu către Moigrad – Brebi – Racâș – Hida – Păduriș, cu întoarcere în Zalău. Traseul a inclus Complexul Arheologic Porolissum, dar și Cerdacul cu Lavandă, din Brebi.
Au fost vizitate Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din Racâș, Mănăstirea Strâmba, singura de călugări din Sălaj, din Păduriș. Atunci participanții s-au delectat cu prăjituri de casă produse local, din ingrediente naturale și rețete tradiționale.