Compania Drum Inserv va reabilita două tronsoane din Bulevardul Mihai Viteazul

Încă 20 de milioane de lei, fonduri atrase, vor contribui la modernizarea municipiului Zalău. Două tronsoane din Bulevardul Mihai Viteazul intră în reabilitare.
Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat, astăzi, 24 septembrie 2024, contractele de lucrări pentru realizarea obiectivelor de investiții ➡️“Modernizare Bulevardul Mihai Viteazul din Municipiul Zalău”, Lot I și Lot II.
Proiectele sunt finanțate prin Programul național de investiții “Anghel Saligny”, iar ❗️în această toamnă vor fi demarate lucrările pe 2.010 metri liniari de bulevard, pe tronsonul I, cuprins între Piața Iuliu Maniu (zona Silvania) și intersecție cu strada Tudor Vladimirescu (zona Perla).
Pe acest tronson va fi modernizată partea carosabilă prin frezarea asfaltului existent și așternerea unui nou strat de asfalt, vor fi ridicate la cotă capacele de canalizare și înlocuite bordurile din jurul scuarului. Pentru siguranța circulației sunt prevăzute marcaje longitudinale și transversale și montarea de indicatoare rutiere suplimentare.
🧱Tot prin Programul național de investiții “Anghel Salingy” va fi modernizat și lotul II din Bulevardul Mihai Viteazul – tronson cuprins între strada Lupului și Varianta de Ocolire a Municipiului Zalău.
Acest proiect prevede investiții pe 1.380 m, principalele lucrări cuprinse în proiect sunt reabilitarea tramei stradale, amenajarea de trotuare, piste de biciclete și spații verzi, cât și realizarea rețelei de canalizare pluvială și infrastructură subterană pentru rețele de telecomunicații. Pentru fluidizarea traficului, pe acest tronson este prevăzută extinderea tramei stradale la patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens. La acest obiectiv de investiții va fi demarată etapa de proiectare, urmată de etapa de execuție a lucrărilor.
💵Valoarea celor două contracte (proiectare și execuție) este de 20.727.334,76 lei, respectiv 3.013.612,47 lei Lot I și 17.713.722,29 lei Lot II. Firma care va realiza lucrările este SC Drum Inserv SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *