Comuna Cuzăplac are asigurată dezvoltarea cu primarul Țîrlea Ionel la conducere

Țîrlea Ionel Florin este un primar care a demonstrat la Cuzăplac că prin dedicare și multă muncă apar și rezulatele. Comuna s-a dezvoltat bine de când Primăria Cuzăplac este condusă de primarul Țîrlea Ionel Florin.

Țîrlea Ionel are 50 de ani, este căsători, are doi copii. Este un om credincios, născut și crescut în Cuzăplac, într-o familie de oameni gospodari. Țîrlea Ionel este la rândul său un fiu al satului harnic, un bun gospodar și dedicat comunității.

Stimați locuitori ai comunei Cuzăplac,
In perioada scurtă în care am îndeplinit atribuții de primar al comunei Cuzăplac, am încercat să aprofundez toate problemele legate de administrația publică locală și să încerc, împreună cu Consiliul Local și aparatul de specialitate, rezolvarea acestora astfel încât cetățenii comunei să beneficieze de servicii de cea mai bună calitate.
Acum, sunt gata să îmi asum responsabilitatea completă și vin în fața dumneavoastră cu un plan concret și viziuni noi pentru o comună în care lumea să trăiască decent, iar cei plecați să-și dorescă să se întoarcă acasă. Voi continua să mă lupt pentru interesele voastre și să transform viziunea noastră comună în realitate – primar Țîrlea Ionel Florin
PROIECTE FINALIZATE:
1. Construire grădiniță în localitatea Cuzăplac (grădiniță cu program prelungit)
PS: Realizată 50% la preluarea mandatului de primar)
2. Dotare grădiniță prin proiectul PNDL II și amenajarea unui spatiu de joaca petru copii (în execuție, o parte din elementele de joacă sunt în achiziție)
3. Achizitionarea unui buldoexcavator finantat prin GAL SAMUS POROLISSUM.
4. Amenajarea centrului din localitatea Cuzăplac (asfaltare, creare locuri de parcare și spatii verzi).
5. Case de ceremonii funerare în loc Petrindu și Cuzăplac
PROIECTE IN DERULARE:
1. Modernizare străzi rurale în comuna Cuzăplac, Jud Sălaj, prin programul Anghel Saligny în cadrul căruia se vor realiza lucrări de asfaltare a ultimelor străduțe rămase neasfaltate pe raza comunei Cuzăplac (în execuție 70% finalizat)
2. Dotarea cu mobilier, echipamente electronice și echipamente sportive a Școlii Gimnaziale nr. 1, Cuzăplac -proiect finantat prin PNRR – C15 (educatie) (contract semnat)
3. Modernizare și dotare cămin cultural din localitatea Petrindu, proiect finantat prin PNRR -C10(fond local);
4. Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice proiect finanțat prin PNRR C10 ( fond local). In cadrul proiectului se vor amenaja patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, două în Cuzăplac, una în Tămașa și una în Petrindu;
5. Realizarea PLANULUI URBANISTIC GENERAL al comunei Cuzăplac, proiect în curs de elaborare, proiectare, înregistrare în sistem electronic GIS.
6. Construire si dotare cămin cultural în localitatea Tămașa, proiect derulat prin CNI București SA ( amplasamentul este predat la CNI).
7. Microbuze scolare pentru elevi, (proiect derulat în parteneriat cu Consiliul Judetean Sălaj si toate UAT-urile din județ) ;
8. Modernizare iluminat public prin AGENTIA FONDULUI DE MEDIU ;
9. Extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Cuzăplac, judetul Sălaj, proiect ce presupune racordarea sistemului de alimentare cu apă al comunei Cuzăplac la sistemul de alimentare al Companiei Someș Tisa prin comuna Aghiresu, județul Cluj. Proiectul are ca scop asigurarea alimentarii cu apă potabila în condiții sigure a locuitorilor comunei Cuzăplac;
10. Inființarea sistemului de distribuție gaze naturale prin ADI – distribuție gaz, valea Almașului și valea Agrijului (proiect ce presupune inființarea și dezvoltarea rețelei de transport gaze naturale)
PROIECTE DE VIITOR:
1. Eficientizarea energetică a școlii primare din localitatea Petrindu.
2. Obtinerea unei finanțări pentru reabilitarea si modernizarea căminului cultural din localitatea Mierța și a dispensarului uman din localitatea Cuzăplac.
3. Pentru creșterea gradului de siguranță și îmbunătățirea condițiilor de recreere pentru copii, ne propunem asfaltarea spațiului aferent Școlii gimnaziale nr. 1 Cuzăplac; împrejmuirea școlii primare din localitatea Tămașa și amenajarea unor spații de joacă .
4. Construire case de ceremonii funerare în toate localitățile comunei ;
5. Relizarea unor lucrări de amenajare trotuare și șanțuri betonate; pietruire / asfaltare drumuri agricole și totodată vom urmării ce finanțări se mai pot accesa.
În acești ani, împreună, am fost martorii unor progrese în toate domeniile de interes public și local și remarcăm faptul că sunt multe provocări de depășit și oportunități de dezvoltare în viitorul nostru comun. 
Recunoscând munca și angajamentul tuturor celor implicați, suntem dispuși să lucrăm împreună pentru a construi o comunitate mai puternică, mai unită și mai prosperă.
Dumnezeu să ne ajute în tot ceea ce ne-am propus să facem! – primar Țîrlea Ionel Florin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *