Comuna Someș-Odorhei se dezvoltă cu fonduri europene din PNRR
Primarul Comunie Someș-Odorhei, Ioan Șandor continuă muncă în dezvoltarea comunității și are în implementare mai multe proiecte finanțate cu fonduri europene.
Prin PNRR, la nivelul comunei Someș-Odorhei, sunt în implementare un număr de 6 proiecte, după cum urmează:
- Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei, la clădirea Primăriei Someș-Odorhei (1.056.347 lei)
- Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială din reședința de comună (3.667.678 lei)
- Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe colective B6, din Someș-Odorhei (627.988 lei)
- Dotare Școala Gimnazială Someș-Odorhei, cu mobilier și echipamente (1.047.837 lei)
- Înființarea centrului de zi pentru persoanele vârstnice, în localitatea Bârsa (6.133.146 lei)
- Montarea de camere video și stații de încărcare autovehicule electrice (487.175 lei)
Lucrările la trei dintre proiectele pentru care s-a obţinut finanţare pe PNRR sunt în derulare sau chiar sunt finalizate. Este vorba despre lucrări de reabilitare şi eficientizare energetică la Şcoala Someş-Odorhei, sediul Primăriei, dar şi la blocul de locuinţe din centrul comunal.
Primarul Ioan Şandor informează cetăţenii că în perioada viitoare vor începe lucrările la celelalte proiectele pentru care s-a obţinut finanţarea prin PNRR.
Ioan Șandor a câștigat alegerile locale din 9 iunie, astfel că împreună cu Consiliul Local unde PNL are cei mai mulți consilieri locali 5, vor continua să atragă fonduri pentru proiecte noi benefice comunității.