Comunicat de presă DSVSA Sălaj – transport porcine fără documente sanitare veterinare în Sărmășag
DSVSA Sălaj a fost anunțată telefonic la data de 19.06.2023, ora 12:18 de către un reprezentant al IPJ Sălaj – Biroul pentru Protecția Animalelor, despre faptul că pe raza localității Sărmășag a fost oprit un vehicul (BH14GAT) ce transporta 4 capete porcine, toate fără documente sanitare veterinare, dintre care 2 capete cu crotalii de Ungaria, iar celelalte două fiind neidentificate.
Proprietarul, Oros Mihai a declarat că porcii provin din exploatația proprie – localitatea Sâmniclăuș nr. 161, jud. Satu Mare.
DSVSA Sălaj a delegat doi medici veterinari oficiali, unul din cadrul CSVSAO Șimleu Silvaniei nr. 2 și responsabilul PPA/PPC din cadrul SCOSBA, pentru a se deplasa la fața locului și a lua măsurile impuse de legislație.
Aceștia din urmă, ajunși la fața locului, au informat conducerea DSVSA Sălaj despre refuzul primarului Comunei Sărmășag în a le acorda sprijin în ecarisarea alternativă prin incinerare-îngropare în locația prestabilită a celor 4 (patru) capete porcine fără documente, regăsite pe mijlocul de transport, pentru care s-a stabilit ca măsură uciderea acestora, fiind considerate cu risc major, așa cum este prevăzut în Ordinul nr. 208/2022 privind aprobarea Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor şi renilor, art. 39, pct. 2).
Imediat, directorul executiv al DSVSA Sălaj a luat legătura cu Instituția Prefectului –județul Sălaj, pentru ca în calitate de Președinte al CLCB Sălaj să intervină și să-i impună primarului UAT Sărmășag respectarea legislației în vigoare, demers rămas fără rezultat.
Subliniem faptul că localitatea Sărmășag, pe raza căreia a fost oprit mijlocul de transport, se regăsește în zona de supraveghere PPA în urma focarului de Pestă porcină africană declarat la data de 15.06.2023 în localitatea Sighetu Silvaniei și pentru care s-a stabilit Planul de combatere nr. 11687/16.06.2023.
Având în vedere cele mai sus prezentate, DSVSA Sălaj a informat Instituția Prefectului – județul Sălaj pentru calitatea de Președinte al CLCB Sălaj (adresa nr. 11978/19.06.2023), IPJ Sălaj (adresa nr. 11982/19.06.2023), ANSVSA (adresa nr. 11981/19.06.2023), respectiv și UAT Sărmășag (adresa nr. 11980/19.06.2023) despre nerespectarea îndatoririlor ULS Sărmășag, așa cum sunt ele prevăzute în Decizia CNCB nr. 2 / 16.12.2022.
De asemenea a fost informată și DSVSA Satu Mare prin adresa nr. 11983/19.06.2023.
Având în vedere situația creată de primarul comunei Sărmășag, a lipsei de reacție a Președintelui CLCB Sălaj și a faptului că după ce reprezentanții IPJ l-au sancționat contravențional pe conducătorul auto, au plecat, reprezentanții DSVSA Sălaj rămași fără sprijin, neputând lua măsurile de ucidere a porcinelor în conformitate cu prevederile Ordinul nr. 208/2022 privind aprobarea Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor şi renilor, art. 39, pct. 2), au stabilit, în consens cu DSVSA – SCOSBA Satu Mare, să returneze porcinele în exploatația din localitatea Sâmniclăuș nr. 161, urmând ca un medic veterinar oficial din cadrul DSVSA Satu Mare, să pună exploatația și porcinele sub restricție sanitară veterinară, urmând ca ulterior DSVSA Sălaj și DSVSA Satu Mare să colaboreze în legătură cu starea de sănătate a acestor porcine pe o perioadă de minim 30 de zile.