Conducerea Prefecturii a primit la negocieri o delegație a protestatarilor din Sălaj

Prefectul Dari Toma și subprefectul Florin Florian au primit în audiență în această seară o delegație formată din 7 persoane din rândul protestatarilor fermieri și transportatori sălăjeni. Discuțiile s-au desfășurat într-un cadru civilizat, iar subprefectul Florin Florian spune că au fost identificate problemele cu care aceștia se confruntă în activitatea zilnică.

Protestatarii au lăsat o listă cu revendicări, iar pentru o parte dintre acestea urmează să fie identificate soluții chiar pe plan local.


CERERI FERMIERI – PROTEST 16.01.2024

  1. Stoparea importului de cereale din afara U.E. fără taxe vamale și fără testarea calității acestora;
  2. Plata subvențiilor APIA la termen, indiferent dacă fermierii sunt la control sau nu (nu este vina fermierilor dacă APIA nu-și face treaba la timp);
  3. Mărirea subvențiilor APIA până la nivelul mediu al U.E.;
  4. Susținerea fermierilor de către statul român pentru accesarea de credite cu dobândă maximă de 1% pentru investiții;
  5. Scăderea taxei RCA;
  6. Eliminarea plății CAS și CASS pentru PFA, II, IF;
  7. Eliminarea E-Factura pentru formele fiscale cu venit de sub 100000 Euro/an;
  8. Eliminarea ITP pentru utilaje agricole;
  9. Eliminarea TVA pentru alimente;
  10. Accesul mai ușor la Fonduri Europene, în special pentru fermierii mici și mijlocii;
  11. Dreptul de a conduce tractoarele și utilajele agricole ce depășesc 3,5 Tone, pe drumurile publice, cu categoria B;
  12. Continuarea facilității fiscale pe CASS așa cum s-a promis la introducere, până în 2028;
  13. Taxe mai mici, diminuarea valorii dividendelor;
  14. Sprijinirea fermierilor pentru culturile afectate de secetă;
  15. Subvenționarea îngrășămintelor.

„Împreună cu prefectul am primit o delegatie de 7 persoane formată din fermieri și transportatori. Fiecare aprticipant și-a prezentat probelemele. Împreună am identificat categoriile de probleme, urmând ca în perioada imediat următoare, cele care depind de decizii pe plan local, să încercăm le găsim o solitie. Celelalte probleme țin de miniterele de resort – Ministerul Finanțelor, Transporturilor, Agriculturii și ASF. A fost un dialog civilizat unde oamenii și-au prezentat problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi”, a transmis subprefectul Florin Florian. 

Alin, reprezentant fermieri sălăjeni, după discuțiile de la Prefectura Sălaj: „Felicitări tuturor participanților la protestul de azi pentru frigul ce a-ți răbdat. Am dat dovadă de unitate și rezultatele se văd. Delegația compusă din fermieri și transportatori a fost primită de autoritățile județene cum se cuvine, am transmis doleanțele noastre, discuțiile au durat 2 ore, iar din discuțiile purtate domnul prefect cu domnul subprefect au promis că ne vor ajuta cu ceea ce ține de dânșii, iar doleanțele noastre vor fi transmise la București. Le-am transmis acestora că vom continua protestul cât timp va fi nevoie alături de fermieri din toată țara. Dragi fermieri vă așteptăm mâine la prostest de la ora 13.00. Vă mulțumesc.”

One thought on “Conducerea Prefecturii a primit la negocieri o delegație a protestatarilor din Sălaj

  1. Ceia ce cer agrucultori și transportatorii sunt solicitări pertinente si pot fi rezolvare dacă există voința politică. Apreciez deschidere spre dialog a celor din prefectura.Liniște și pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *