Cosmin Bădăcean a depus jurământul pentru funcția de primar al Comunei Marca
Subprefectul județului Sălaj, Florin Florian, a fost prezent ieri, 22 octombrie, la şedinţa privind ceremonia de constituire a Consiliu Local Marca, rezultat în urma alegerilor locale din 9 iunie.
În cadrul şedinţei au depus jurământul de credinţă toți consilieri locali validaţi de către Judecătoria Șimleu Silvaniei, alături de primarul ales, Cosmin Bădăcean, care a intrat oficial în primul mandat.
În termen de trei zile, se va emite ordinul prefectului prin care se constată îndeplinirea condițiilor legale de constituire a consiliului local.
Primarul Cosmin Bădăcean a câștigat alegerile locale din 9 iunie cu un scor electoral de 51,81% (645 voturi). Noul Consiliu Local Marca este format din 5 consilieri PSD, 4 consilieri PNL și 1 consilier AUR.