Cum a scăpat Vlăduța Lupău de condamnare într-un dosar penal

Vlăduța Lupău a scăpat recent de urmărirea penală, pusă în aplicare de procurori după ce, în pandemie, a măsluit documente pentru a primi indemnizații de la stat în valoare de peste 8000 lei.

​Pandemia de COVID-19 a avut un impact puternic în buzunarele artiștilor. Cei care își câștigau veniturile cântând pe marile scene din țară au fost nevoiți să se descurce doar din campaniile online, timp de aproximativ doi ani de zile. La acea vreme, autoritățile au decis să ofere indemnizații în valoare de peste 8000 de lei acestora, pentru a-i ajuta să supraviețuiască măsurilor impuse de virus. Totuși, pentru a putea încasa banii, profesioniștii erau nevoiți să îndeplinească mai multe condiții.

Vlăduța Lupău se numără printre artiștii care au accesat și primit aceste indemnizații din partea statului, cu toate că în acea perioadă conducea un bolid în valoare de peste 150.000 de euro și se lăuda cu banii câștigați la nunți.

După ce s-a descoperit că mai mulți artiști din Sălaj au încasat ilegal bani de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, polițiștii și procurorii s-au sesizat din oficiu și au verificat documentele în baza cărora aceștia au primit indemnizațiile. Astfel, au fost deschise 20 de dosare penale, iar unii dintre artiști au fost trimiși în judecată și condamnați.

Vlăduța Lupău s-a numărat printre artiștii care au returnat banii imediat după ce s-au trezit cu dosare penale. Astfel, procurorii au decis să îi ierte și să le retragă urmărirea penală.

Procurorii au iertat-o după ce Vlăduța Lupău și-a plătit prejudiciul 

„Întrucât pedeapsa pentru infracțiunea săvârșivă nu depășea șapte ani, iar persoana în cauză a acoperit, din proprie inițiativă, prejudiciul care depășea cu puțin suma de 8.000 de lei, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus renunțarea la urmărirea penală. (…) Cu privire la fapte similare au fost înregistrate aproape 20 de dosare. Unii artiști, care au prejudiciat bugetul de stat cu sume mult mai mari, au fost trimiși în judecată și unii chiar au fost condamnați”, au declarat surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *