Cursuri pentru şomerii analfabeţi, organizate de AJOFM Sălaj
Cele mai multe posturi disponibile sunt în administraţia publică, sănătate, asistenţă socială şi asigurări. La polul opus, cele mai puţine locuri de muncă s-au regăsit în învăţământ, industria extractivă şi tranzacţii imobiliare, fiecare cu mai puţin de 1.000 de posturi libere.
Pentru că mulţi dintre şomerii şi beneficiarii de ajutor din judeţul Sălaj sunt analfabeţi, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, în mod gratuit, cursuri care vizează competenţe de limba română şi matematică. Acestora li se adaugă şi cursuri de calificare în meserii căutate pe piaţa forţei de muncă, în judeţul cu cea mai mare rată a şomajului din această parte a ţării, transmite Rador.
„Organizarea unor astfel de cursuri a fost necesară din cauza numărului mare de şomeri care nu ştiu să scrie sau să citească, iar cei mai mulţi angajatori refuză salariaţi analfabeţi, care nu sunt în stare nici măcar să-şi semneze contractul de muncă. Doar că multe dintre persoanele vizate cer bani pentru a participa la asemenea cursuri. Avem şi un episod nefericit, în care am încercat să facem un curs de competenţe lingvistice de limba română şi în care ne-am deplasat cu furnizori de formare profesională în comunitatea lor. Din păcate, prima lor întrebare a fost: Ce-mi daţi ca să fac acest curs?”, a declarat Romeo Sârca, director adjunct al AJOFM Sălaj.
„Deci, foarte greu ocupabile sunt acele persoane care sunt chiar fără studii şi nu demonstrează prin nimic că au eventuale competenţe într-o anumită meserie”, a mai spuns Romeo Sârca, director adjunct al AJOFM Sălaj.
Pentru a-i convinge că trebuie să înveţe să scrie şi să citească, autorităţile le-au pregătit şomerilor analfabeţi inclusiv programe de stimulare financiară. Cei care vin de la distanţă primesc bani pentru navetă, iar prin participarea la curs pot beneficia inclusiv de anumite forme de sprijin financiar.