Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului
La data de 10 noiembrie a.c., la ora 00.30, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Luduș, județul Mureș.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii rutieri au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.