Deputaţii au adoptat proiectul de lege al PNL care vizează stoparea turismului electoral
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Iniţiativa legislativă aparţine unui deputat PNL şi are scopul de a preveni turismul electoral.
Prin urmare, persoanele care şi-au stabilit reşedinţa într-o localitate cu mai puţin de un an înainte de alegeri, nu vor mai putea vota decât acolo unde au domiciliul. De asemenea, pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună. Legea merge la promulgare.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din materie electorală, precum şi din domeniul ce ţine de evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Potrivit iniţiativei, persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi are domiciliul. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară.
Astfel proiectul modifică art. 18 alineatul (1) de la Secţiunea a 3-a „Registrul electoral şi listele electorale” al Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale după cum urmează: „Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv”.
De asemenea, „cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”, mai prevede proiectul de lege adoptat de către deputaţi.
„Pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate, cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28 şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună”, conform iniţiativei legislative.
La înscrierea reşedinţei găzduitorul, persoană fizică sau persoană juridică, completează o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, mai prevede proiectul.
Dacă la adresa respectivă au înscrisă reşedinţa cel puţin două persoane, autorităţile procedează la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.