Deputatul AUR Lucian Mușat, întâlniri importante în SUA

Delegația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) aflată în Statele Unite ale Americii a desfășurat o serie de întrevederi de lucru la Washington, D.C., cu reprezentanți ai unor instituții academice, organizații de reflecție strategică și membri ai Congresului american. Discuțiile au vizat consolidarea parteneriatului româno-american pe direcțiile economice, culturale, educaționale și de securitate, precum și întărirea cooperării între forțele conservatoare din Europa și SUA.

Desant românesc în inima SUA la invitația partenerilor noștri americani cu care vom avea întâlniri și discuții despre teme domestice dar și internaționale și da, le vom spune tuturor că în România a avut loc o lovitură de stat și că democrația la noi este în comă indusă.
Singurul politician român care astăzi are prieteni și uși deschise în Congresul american este George Simion.
Niciun alt partid în istoria României n-a mai reușit o astfel de performanță – a transmis deputatul AUR Sălaj, Lucian Mușat. 
Una dintre întâlniri a avut loc cu Leonardo Coutinho și echipa sa de la Center for a Secure Free Society, una dintre cele mai active platforme de analiză geopolitică din spațiul transatlantic. Discuțiile au abordat teme precum influența Chinei asupra Europei prin acordul MERCOSUR, situația Venezuelei comparativ cu memoria comunismului din România – „drumuri similare după dictatură” –, precum și eforturile administrației Trump de a contracara expansiunea chineză în America de Sud.

Delegația AUR, din care face parte și deputatul Lucian Mușat, a prezentat, totodată, experiența dramatică a anulării alegerilor din România, evidențiind pericolele asociate unor astfel de derapaje pentru democrațiile europene.

Participare la lucrările Comitetului pentru Educație și Forța de Muncă din Congresul SUA

Reprezentanții AUR au asistat la ședința oficială a Comitetului pentru Educație și Forța de Muncă din Congresul Statelor Unite, prezidată de congresmanul Tim Walberg, președintele comisiei. În cadrul reuniunii, au fost analizate politicile americane privind educația și formarea profesională, tratate ca elemente fundamentale pentru securitatea națională, competitivitatea economică și stabilitatea socială.

La finalul ședinței, delegația AUR a avut o discuție cu congresmanul Tim Walberg, care a apreciat curajul parlamentarilor români în demersurile lor pentru apărarea libertății și democrației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *