Deputatul Florian Neaga a participat la o videoconferință a Adunarea generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN)
Ieri, 22 noiembrie, a avut loc, în format videoconferinţă, Adunarea generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în organizarea Preşedinţiei în exerciţiu a Parlamentului României, exercitată prin Camera Deputaţilor.
Doamna deputat Cristina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a prezidat reuniunile Biroului şi Comisiei permanente ale organizaţiei. Totodată, în deschiderea sesiunii plenare, doamna Cristina Prună a susţinut o alocuţiune, adresându-se participanţilor în numele Preşedinţiei române la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre. Domnia sa şi-a exprimat regretul că situaţia internaţională legată de COVID-19 nu a permis desfăşurarea evenimentului cu participare fizică, la Bucureşti şi a apreciat că această perioadă accentuează importanţa cooperării dintre ţări în multe domenii, precum sănătatea, digitalizarea şi inovarea, educaţia.
În cadrul lucrărilor, domnul deputat Lorant Sas, Șeful Delegaţiei Parlamentului României la #APCEMN şi vicepreşedinte al Adunării, a prezidat sesiunea privind aspectele financiare şi sesiunea de încheiere a reuniunii plenare.
La lucrări a mai luat parte domnul deputat Florian Neaga, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN. Din partea delegaţiei Senatului României la APCEMN au participat doamna senator Roberta-Alma Anastase, raportor al Comisiei pentru probleme politice şi juridice a Adunării, şi domnul senator Andrei Hangan.
Următoarea sesiune plenară a Adunării urmează a avea loc la Moscova, în iunie 2022.