Deputatul PNL Lucian Bode, mesaj de Ziua Marinei și Praznicul Maicii Domnului
15 august este o zi cu puternice semnificații pentru români. Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului şi Ziua Marinei Române ne aduc mai aproape de credință și de valorile noastre identitare.
În această zi de sfântă sărbătoare ne arătăm prețuirea pentru cei ce și-au dedicat viața marinei militare și civile. Sunt adevărați profesioniști care își fac datoria cu onoare față de țară, fiind o garanție puternică de securitate pentru România, mai ales în contextul regional actual extrem de fragil, cu provocări multiple la adresa securității naționale.
Regiunea Mării Negre este un punct fierbinte pe harta strategică a Europei și nu numai. Iar România și-a asumat un rol activ în regiune, devenind furnizor de securitate și pilon de stabilitate.
Prin fiecare misiune îndeplinită, marinarii români sunt parte a unui efort comun de asigurarea a securității colective împreună cu aliații noștri, contribuind la apărarea și liniștea noastră.
Vă suntem recunoscători pentru curajul și dăruirea cu care apărați această țară. Sfânta Fecioară Maria să vă însoțească și să vă ocrotească în misiunile voastre! Bun cart înainte!
Sărbătoriților zilei le doresc ani mulți binecuvântați cu sănătate, împliniri și bucurii alături de cei dragi!
- Deputat Lucian Bode,
- Președinte Comisia pentru infrastructură din Camera Deputaților
























