Deputatul PSD Sălaj, dr. Florian Neaga, despre Spitalul Regional de la Cluj
Un pas foarte important în construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj a fost făcut de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) prin desemnarea firmei câștigătoare a licitației pentru contractul lucrărilor preliminare constând în organizare de șantier, excavare, devierea rețelelor de utilități, amenajarea de căi temporare de acces și construcția unei incinte, transmite deputatul PSD Sălaj, medicul ortoped Florian Neaga.
Parlamentarul spune că Spitalul Regional de Urgență Cluj, cel mai important proiect de infrastructură spitalicească din regiunea Nord-Vest, va avea o suprafață construită de 184.000 de metri pătrați, va fi dotat cu tehnologie avansată, va avea 19 săli de operație și 849 de paturi.
„La începutul lunii trecute, ANDIS a desemnat firma care va face pachetul de lucrări preliminare pentru construirea Spitalului Regional de Urgență din Iași. Este de așteptat să fie desemnat foarte curând și câștigătorul licitației pentru acest tip de lucrări în construirea Spitalului Regional de Urgență din Craiova, unde s-au înscris la licitație patru firme.
Termenul pentru executarea lucrărilor preliminare la Cluj este de opt luni, timp în care se vor licita lucrările de construire a clădirii. ANDIS are în vedere să lanseze în sistemul de licitații publice contractele principale de lucrări, pentru construirea clădirilor spitalelor, la începutul anului 2024. Prima dată pentru Spitalul Regional din Iași, apoi pentru cele din Cluj și Craiova, urmând ca cele trei spitale regionale să fie construite în patru ani. Timp în care se vor face demersurile pentru dotarea acestor spitale ce vor constitui cea mai înaltă treaptă în medicina din România”, a conchis deputatul PSD, dr. Florian Neaga.