Directorul Liceului Agricol din Șimleu, Vasile Benedek, desemnat directorul anului 2023 pentru inovare
Vasile Benedek, directorul Liceului Tehnologic „Ioan Ossian” (Șimleu Silvaniei, Sălaj) este Directorul Anului 2023 pentru Inovare, desemnat de Asociatia Pentru Valori In Educatie – AVE Romania.
O școală cu 0% șomaj în rândul absolvenților, cu un număr dublu de elevi înscriși față de 2020 și cu proiecte care îi ajută pe tineri să se perfecționeze în domeniul agriculturii.
Proiecte educaționale derulate de către Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei:
1. Proiect fonduri europene Erasmus + pentru mecanici auto – 10 elevi sunt plecați în Polonia unde fac practică în service auto, iar la final dobândesc certificatul european pentru competențe profesionale.
2. Proiectul „Girls Go Circular” – proiect european prin care 27 de elevi dezvoltă competențe digitale și antreprenoriale în economia circulară.
3. Proiectul „Creștem prin educație agricolă”, finanțat de America Romanian Foundațion și implementat de Fundația Civitas pentru Societate Civilă Cluj, Worl Vision România, Junior Achievement și CRPE – 18 elevi din clasele a XII-a au făcut un stagiu de pregătire practică
4. Proiect de promovare a liceelor agricole, 55 din toată țara, printre care și liceul din Șimleu, realizat de America Romanian Foundațion și implementat de Fundația Civitas pentru Societate Civilă Cluj, Worl Vision România, Junior Achievement și CRPE.
5. Proiect finanțat de Ministerul Agriculturii pentru dezvoltarea infrastructurii, dotări laborator și utilaje agricole.
6. PNRR – digitalizare și realizarea a trei laboratoare de informatică, agricultură și medicină veterinară.