Doi hoți identificați de polițiștii de investigații criminale din Jibou
La data de 7 decembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Jibou au identificat și cercetat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Derșida, județul Sălaj, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii sălăjeni îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 2021, ar fi pătruns, pe ușa lăsată deschisă, în interiorul unui autobuz parcat pe o stradă din Jibou și ar fi sustras 1.750 de lei, dintr-un portmoneu, uitat pe bordul autovehiculului.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 90% și restituit proprietarului.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii de investigații criminale din Jibou au identificat și cercetat un localnic de 21 de ani, bănuit că, la data de 4 mai 2022, în jurul orei 17.00, ar fi sustras o plasă cu alimente, depozitată în dulapul special amenajat, dintr-un supermarket din Jibou, prejudiciul fiind recuperat de polițiști.
Totodată, polițiștii din Jibou au identificat un tânăr de 19 ani, din Jibou, care, în noaptea de 16 spre 17 octombrie a.c., ar fi pătruns prin efracție, în incinta unei societăți comerciale de pe strada Garoafelor din Jibou, de unde ar fi sustras 150 lei și un aparat de tuns în valoare de 650 lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Polițiștii de investigații criminale din Jibou continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.