Doi polițiști sălăjeni s-au instruit în domeniul combaterii criminalității economice, printr-un proiect european

M

Poliția Română, prin Institutul Național de Criminalistică, derulează în această perioadă proiectul cu titlul ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE”.

Proiectul își propune să contribuie la întărirea capacității structurilor Poliției Române de investigare și administrare a probatoriului judiciar, prin creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor, în scopul combaterii infracțiunilor de fraudă şi a altor activități ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

Conform graficului de implementare al proiectului, în perioada 2 mai – 1 iulie 2022 sunt desfășurate, la nivel regional, 9 sesiuni de instruire pentru specialiștii cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii fraudei și a altor infracțiuni conexe, respectiv specialiști criminaliști, ofițeri de investigare a criminalității economice, precum și alți profesioniști implicați în procesul judiciar (procurori, judecători etc.).

Până în prezent, cele cinci sesiuni de instruire organizate în București, Ploiești, Timișoara, Brașov și Cluj- Napoca, au reunit 100 de practicieni din 21 de județe ale României, implicați în investigarea infracțiunilor de natură economico-financiară și examinarea mijloacelor de probă în legătură cu acestea.

Din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au participat, până în prezent, la sesiunea de instruire de la Cluj-Napoca, un specialist criminalist și un ofițer de investigare a criminalității economice.

Pe durata celor 5 zile de instruire, experți ai Institutului Național de Criminalistică și specialiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au prezentat și dezbătut aspecte de interes privind tendințele actuale ale criminalității economico-financiare, precum și metode, tehnici și instrumente moderne de luptă împotriva fenomenului infracțional ce afectează interesele financiare ale UE.

Totodată, activitățile de pregătire au vizat creșterea conștientizării în rândul actorilor implicați în lupta împotriva criminalității economice cu privire la riscurile cauzate de fenomenul infracțional, printr-o mai bună înțelegere a cadrului legal aplicabil domeniului de referință și punerea în aplicare a prevederilor acestuia într-un mod uniform și coerent

Activități similare vor fi desfășurate în perioada următoare în Craiova, Iași, Suceava și Constanța.

Proiectul se va încheia prin organizarea și desfășurarea unei conferințe internaționale în București, în luna septembrie 2022, ce va promova schimbul de experiență și bune practici între autorități relevante de aplicare a legii la nivel UE și non-UE în domeniul combaterii neregulilor frauduloase care afectează bugetul integrat al Uniunii Europene.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III 2020 – Componenta Conferințe, ateliere de lucru și seminarii, derulându-se în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2022 și are un buget de 136.157,50 de euro, din care 108.926 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene.

Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III. Conținutul acestei publicații reflectă punctul de vedere al autorului și este în exclusiva responsabilitate a acestuia. Comisia Europeană nu își asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite privind utilizarea datelor conținute de aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *