Doi sălăjeni cercetați penal după ce au încercat să corupă un polițist cu 500 euro

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 11/203/P/2026, prin ordonanţa din data de 04.02.2026 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii G.V., sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi N.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. laart. 6 din Legea 78/2000 rep., totul cu aplicarea art. 38 alin.1 C. pen.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că, la data de 28.01.2026, inculpatul N.C. a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, fiind surprins de organele de poliție care au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Pentru a scăpa de rigorile legii penale, inculpatul N.C. l-a contactat pe inculpatul G.V., care, la rândul său, a luat legătura cu agentul şef de poliție C.V.C., promiţându-i foloase materiale pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu în legătură cu instrumentarea respectivului dosar penal, astfel încât N.C. să fie exonerat de răspunderea penală.

La data de 03.02.2026 inculpatul G.V. a fost prins în flagrant în timp ce dădea suma de 500 euro agentului şef de poliție C.V.C., suma de bani fiindu-i remisă în prealabil de către N.C. cu acest scop.

Suma de 500 euro a fost ridicată, urmând a fi instituite măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale.

La data de 03.02.2026 s-a dispus reţinerea inculpaților G.V. şi N.C. pentru 24 de ore, iar la data de 04.02.2026, procurorul de caz a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de aceştia pe o durată de 60 de zile începând cu data de 04.02.2026 până la data de 04.04.2026.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale.


Precizăm faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
PRIM – PROCUROR
Flonta Sorin Emil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *