Doi sălăjeni în Guvernul din umbră al Partidului AUR
Preşedintele AUR, George Simion, a prezentat, miercuri, componenţa guvernului din umbră al AUR. Acesta va fi condus de Marius Lulea, prim-vicepreşedintele partidului, iar în componenţa sa se află mai multe nume controversate, scrie G4Media .
Printre cei propuși de AUR se află și două persoane cu rădăcini în Sălaj: Ramona Bruynselles în funcția de vicepremier și profesorul Avram Fițiu ca ministru al Agriculturii.
Ramona Bruynselles are rădăcini în Hida, de unde este mama sa, iar Avram Fițiu are rădăcini în satul Marin, comuna Crasna, de unde se trag părinții lui.
Europarlamentarul Gheorghe Piperea – cunoscut pentru pozițiile conspiraționiste și atacurile la companiile străine, e desemnat candidat pentru ministerul Justiţiei, iar afaceristul Mohammad Murad va fi vicepremier cu atribuţii în domeniul turismului. Murad e chiar patron de afaceri în turism, iar în 2020 a fost vizat de un dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce a împărțit pachete inscripționate cu numele său alegătorilor din Mangalia, unde candida la postul de primar.
Din guvernul din umbră al AUR mai face parte generalul în rezervă Mircia Chelaru la Apărare. El s-a remarcat prin poziții publice anti-occidentale.
Medicul Tudor Ciuhodaru a fost ministru din umbră la Sănătate, iar la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, George Simion îl propune pe Valer Kovacs, un poliţist timişorean dat afară din sistem, transmite News.ro.
Petrișor Peiu, analist care propovăduiește naționalismul economic, e propus pentru Ministerul Economiei.
Lista completă a guvernului din umbră AUR:
Prim-ministru: Marius Dorin Lulea (prim-vicepreşedinte AUR, inginer în construcţii)
Ministerul Sănătăţii Naţiunii – Tudor Ciuhodaru
Ministerul Apărării – Mircia Chelaru
Ministerul Investiţiilor, Construcţiilor şi Transporturilor – Adrian Axinia
Ministerul Educaţiei şi Culturii – Radu Baltasiu
Ministerul Administraţiei şi Internelor – Valer Kovacs
Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului – Avram Fiţiu
Ministerul Justiţiei – Gheorghe Piperea
Ministerul Afacerilor Externe – Georgiana Teodorescu
Ministerul Economiei Naţionale – Petrişor Peiu
Ministerul de Finanţe – Ciprian Nicolae
Ministerul Forţei de Muncă şi Pensiilor – Dorina Barcari
Ramona Ioana Bruynseels – Viceprim-ministru cu atribuţii în Protecţie Socială, Demografie şi Întoarcerea Românilor din Diaspora
Mohammad Murad – Viceprim-ministru cu atribuţii în Turism şi Antreprenoriat.