Doi tineri condamnați pentru tâlhărie calificată, identificați de polițiștii din Ileanda
La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Secția 4 de Poliție Rurală Ileanda au depistat doi tineri, de 17 și 18 ani, ambii din localitatea Căpâlna.
Pe numele celor doi, Curtea de Apel Cluj a emis câte un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, în regim de detenție, fiind condamnați la internarea într-un centru educativ, unul pentru o perioadă de un an și 3 luni, iar celălalt pentru o perioadă de un an, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă comisă în județul Cluj.
Cei doi tineri au fost predați polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, în vederea transportării și introducerii acestora într-un centru educativ.






















