Doi tineri din Zalău, reținuți pentru trafic de droguri
La data da 10 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, față de două persoane (Nica Maxim și Nica Artenie) bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, răzbunare pentru ajutorul dat justiției și lovire sau alte violențe.
La data de 13 iulie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, aflate în arest preventiv, respectiv în arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
De asemenea, la aceeași dată, s-a dispus disjungerea cauzei față de două persoane, de 19 și 25 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri și de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
În fapt, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2020-2022, un tânăr de 19 ani ar fi comercializat droguri de risc către consumatori din județul Sălaj, iar, împreună cu un alt bărbat, de 25 de ani, în lunile septembrie și octombrie a.c., ar fi agresat două persoane vătămate, pentru a le determina să își modifice declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
La data de 10 octombrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea celor două persoane, față de care s-a dispus disjungerea, respectiv doi tineri, de 19 și 25 de ani, ambii din municipiul Zalău, județul Sălaj, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, răzbunare pentru ajutorul dat justiției și lovire sau alte violențe.
Astăzi, 11 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a celor doi tineri, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.