Dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului
Joi, 28 septembrie a.c., la ora 01.25, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău – Biroul Rutier au depistat și oprit în trafic un tânăr de 26 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, constatându-se că acesta prezenta o concentrație alcoolică 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii rutieri sălăjeni au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.