Drum modernizat între Satu Mare și Sălaj. Legătură rapidă și sigură
Consiliul Județean Satu Mare a inaugurat astăzi unul dintre cele mai mari tronsoane de drumuri județene care au fost modernizate în ultimii ani. Drumul județean DJ 108R din DN 19A Beltiug – Beltiug Băi – Dobra – Hurezu Mare – DJ 108P – DJ 196 Corund – Bogdand – Hodod limită cu județul Sălaj, a fost modernizat cu fonduri europene pe o lungime de 38 de kilometri și asigură acum o legătură rutieră rapidă și în condiții de siguranță între județele Satu Mare și Sălaj.
“Am reușit ca dintr-un drum județean care avea numeroase porțiuni de pământ, să construim unul dintre cele mai moderne tronsoane rutiere din județ. Prin această amplă investiție, scopul nostru este să impulsionăm dezvoltarea socio-economică a întregii zone. Vrem să atragem noi investitori și să oferim condiții bune de trai locuitorilor din această parte a județului. De asemenea, prin modernizarea acestui drum am creat toate condițiile pentru a dezvolta legăturile turistice către cramele din Beltiug și Dobra, către ștrandul din Beltiug, conacul Degenfeld și castelul Wesselényi din Hodod” – a precizat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, la inaugurarea traseului.
Prin modernizarea acestui tronson sunt deserviți peste 13.000 de locuitori ai județului Satu Mare. Această amplă investiție leagă două drumuri naționale, facilitând accesul către Zalău, Cluj-Napoca și Baia Mare. Proiectul are un impact benefic asupra traficului, deoarece timpul parcurs între județe a fost redus cu 25%, viteza medie de deplasare a autovehiculelor crescând de la 48 km/h la 60 km/h.
Proiectul de modernizare a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, iar valoarea totală a investiției este de 94.013.184 lei.