Eficiență energetică crescută în cazul a 184 de familii din Zalău

M

UAT Municipiul Zalău a finalizat cel de-al șaptelea proiect pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, dintr-un total de 12 proiecte depuse în cadrul actualului exercițiu finnaciar. Este vorba de ”Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe G164 şi bloc 80 (scara A) din Municipiul Zalău”, Cod SMIS 119765, a cărui finanțare a fost asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidenţiale. Autoritatea de Management pentru Programului Operațional Regional este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar Organismul Intermediar este Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Obiectivul general al proiectului a fost cresterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Zalău în contextul demersurilor efectuate de autoritaţile locale pentru combaterea efectelor generate de gazele cu efect de seră. Rezultatele vizate de proiect au fost scăderea consumului anual specific de energie al blocurilor de locuințe din proiect cu cel puțin 50% și cu cel puțin 60% în cazul energiei pentru încălzire, diminuarea emisiilor echivalent de CO2 cu cel puțin 50% și creșterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie cu 184 apartamente. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt asociațiile de proprietari ale celor două blocuri, aproximativ 550 de persoane fizice, proprietari ai apartamentelor din blocurile menționate.

Valoarea finală a proiectului este de 3.242.198,08 lei, din care 1.387.697,00 lei este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 244.887,71 lei reprezintă contribuția bugetului național, iar 1.609.613,37 lei reprezintă contribuția locală (buget local și asociații de proprietari).

Impactul proiectului la nivelul comunității înseamnă îmbunătățirea factorilor de mediu prin reducerea emisiilor de CO2, îmbunătățirea confortului termic și a stării economice în cazul a 184 de familii și prin îmbunătățirea peisajului urban construit.

Alte informații se pot găsi pe site-ul www.zalausj.ro, la secţiunea ”Proiecte şi programe” sau la următoarele persoane de contact: Butcovan Ramona-Maria, manager de proiect, rbutcovan@zalausj.ro și Cristian Bîrjac, purtător de cuvânt, cristianbirjac@zalausj.ro, tel. 0260/610550.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *