Episcopul Petroniu în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni
Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Paul Goie, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult și la casa parohială.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție și i-a oferit o icoană.
De asemenea, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.
Prima atestare documentară a localității Popeni provine din anul 1387, ajungând ca în anul 1750 aceasta să fie menționată sub denumirea de „Poptelek” (grădina popii). În contextul descoperirii unei construcții din Evul Mediu, care datează din secole 7-8 d.Hr., satul este, astfel, mult mai vechi.
Biserica de zid din Popeni datează din anul 1830, având ziduri a căror grosime variază de la 1 m până la 1,7 m. Aceasta a fost târnosită în anul 1836.
Începând din data de 1 august a anului 2017, Preacucernicul Părinte Paul Goie a fost numit preot al Parohiei Popeni, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.