Epsicopul Petroniu în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași

Duminică, 3 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinția Sa i-a oferit Preacucernicului Părinte paroh Gabriel-Viorel Gârdan Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată preoților din Biserica Ortodoxă Română.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba Parastasului, în amintirea preotului Gheorghe Gherman, care a trecut, în urmă cu doi ani, la cele veșnice și a preotesei Lucia Gherman, care a adormit întru Domnul în urmă cu 40 de zile.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru înalta distincție acordată și Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

În continuare, în curtea Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” a fost dezvelit bustul vrednicului de pomenire, preot Gheorghe Gherman (1954-2022), care, mai apoi, a fost binecuvântat de Preasfințitul Părinte Petroniu. Bustul turnat în bronz și amplasat pe un soclu de piatră a fost realizat de sculptorul Alexandru Păsat, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Dintre lucrările recente ale distinsului sculptor amintim statuile episcopului Nicolae Ivan și a mitropolitului Bartolomeu Anania, amplasate pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și statuile episcopului ortodox Roman Ciorogariu și a episcopului greco-catolic Demetriu Radu, amplasate în Piața Unirii din Oradea.

Profesorul Alexandru Păsat a explicat faptul că bustul, împreună cu soclul, a fost conceput în formă de cruce, o cruce care pare să răsară din pământ și care ne va aminti multă vreme de cel care a ctitorit lucrări minunate pe aceste meleaguri, a păstrat adevărul de credință, a sfințit sufletele și le-a călăuzit spre mântuire.

În perioada 2000-2015, prin râvna Preacucernicului Părinte Gheorghe Gherman, a fost construit Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe”. Aici funcționează, începând cu data de 16 august 2015, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice. Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din cadrul Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” este situat într-un cadru natural deosebit, în vecinătatea unei păduri de pin, pe o proprietate extrem de generoasă, care măsoară 48.753 mp.

Centrul este organizat şi funcţionează ca serviciu social în regim rezidenţial pentru persoane vârstnice, oferind condiții și servicii de înaltă calitate, adaptate nevoilor specifice vârstei: găzduire, servicii de preparare și de servire a hranei, de asigurare a suplimentelor nutritive, servicii de îngrijire socio-medicală, identificare și evaluare a nevoilor individuale, socializare și petrecere a timpului liber, servicii de recuperare și reabilitare, ergoterapie, art-terapie, fiziokinetoterapie, consiliere spirituală, consiliere psihologică, promovare a relațiilor sociale.

În momentul de față se bucură de condițiile excelente oferite în acest centru un număr de 90 de beneficiari. De la deschidere, așezământul este condus de PC. Pr. Prof. Univ. Dr. Gabriel-Viorel Gârdan, în calitate de director executiv, care din noiembrie 2022 a continuat și activitatea pastoral misionară a regretatului părinte Gheorghe Gherman în Parohia Românași.

Centrul beneficiază de personal de specialitate, calificat și dedicat nevoilor persoanelor vârstnice. Din echipa Centrului fac parte medici specialiști, psihologi, psihoterapeuți, preoți, asistent social, asistenți medicali, infirmiere, bucătărese, personal administrativ. Prin intermediul contractelor de colaborare sau de voluntariat pot fi asigurate servicii medicale specializate, gimnastică recuperatorie, masaj, fizioterapie, servicii de îngrijire corporală.

Localitatea Românaşi, aşezată în partea de sud a judeţului Sălaj, pe malul stâng al văii Agrijului, este situată pe ambele părţi ale şoselei naţionale Cluj-Napoca – Zalău, la 66 km de Cluj-Napoca şi la 18 km de Municipiul Zalău, fiind intersectată de drumul judeţean Jibou – Ciucea.

Prima atestare documentară a satului Românaşi datează din anul 1310. În anul 1576 Ştefan Bathori, principele Ardealului, deposedează pentru infidelitate pe Carol de Dragfy de moşia „Unguraş” şi o donează lui Ladislau Zombori, iar urmaşii acestuia o predau, în anul 1602, generalului Gheorghe Basta, rivalul lui Mihai Viteazul. În anul 1722 este atestată existenţa oficiului poştal din Unguraş.

Informaţiile furnizate de conscripţia generalului Bukow din anii 1760-1762 şi cele ale episcopului ortodox Dionisie Novacovici din anul 1767 scot la iveală situaţia confesională a Unguraşului la mijlocul întunecatului secol XVIII, respectiv, o localitate omogenă din punct de vedere confesional, cu 107 familii, 506 locuitori şi 2 preoţi ortodocşi; niciun locuitor greco-catolic. Aceleaşi realităţi le surprinde şi conscripţia şaguniană din anul 1858 care consemnează Unguraşul printre cele 20 de parohii ortodoxe care supravieţuiseră intenselor acţiuni prozelitiste greco-catolice din această parte a Transilvaniei. Acelaşi document atestă și existenţa unei şcoli confesionale ortodoxe ale cărei cursuri erau frecventate de un număr de 33 de elevi, învăţător fiind Ioan Pop. Recensământul oficial din 1869 confirmă datele anterioare provenite din surse ecleziale: 573 de locuitori ortodocşi şi niciun greco-catolic. Recensământul din 1900 înregistrează un număr de 548 ortodocşi şi 61 de greco-catolici, iar cel din 1941 consemnează 937 de ortodocşi şi 19 greco-catolici.

De fapt, încă din perioada Sfântului mitropolit Andrei Şaguna, Parohia Unguraş făcea parte, din punct de vedere administrativ, din Protopopiatul Ortodox al Unguraşului, cu sediul la Sânpetru, care avea în subordine, în anul 1858, 20 de parohii, 21 de preoţi şi 10.265 de credincioşi ortodocşi, fiind un adevărat bastion al credinţei ortodoxe în această parte de ţară. Deşi purta numele de Protopopiatul Unguraşului, sediul protopopesc a funcţionat aici abia din anul 1919, când a fost desemnat ca administrator protopopesc şi apoi protopop Ioil Ghiuruţan, parohul Unguraşului.

Credincioşii din această parohie au avut un lăcaș de cult făcut din bârne de goron lucrate numai din secure şi prinse în cuie de lemn. Această biserică este atestată documentar în anul 1632, fiind una dintre cele mai vechi de pe meleagurile sălăjene. Pictura ei a fost realizată în anul 1810 de Ioan Pop, zugravul, om cu un talent deosebit şi cu o tehnică vrednică de laudă, originar din Unguraş. De numele lui se leagă în mod sigur şi pictura bisericilor din Păuşa, Bălan şi Gălpâia, existând şi alte biserici despre a căror pictură se presupune că a fost realizată de acest meşter popular. În anul 1897, cântăreţul Vasile Vlaicu a pictat exteriorul acestui lăcaș de cult.

Sub pastoraţia protopopului Ioil Ghiuruţan, în anul 1914, a început construirea actualei biserici din cărămidă. Lucrările au fost finalizate în anul 1922 când, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită de către episcopul Clujului, Nicolae Ivan. Vechiul lăcaș de cult din lemn a fost cedat ca monument istoric prinţului Ghica pentru a fi restaurat în parcul domeniilor sale din comuna Balc, judeţul Bihor. Această biserică a fost distrusă însă în anul 1940, când, în împrejurările tulburi ale cedării Ardealului, a ars până la temelie.

În anul 1977, Preacucernicul Părinte Gheorghe Gherman a fost numit preot al Parohiei Românași, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce au vizat înfrumusețarea lăcașului de cult și edificarea casei parohiale. Astfel, în timpul păstoririi preotului Gheorghe Gherman biserica a trecut prin mai multe etape de reparații. Între anii 1980-1983 a fost schimbat acoperișul, a fost refăcută bolta, s-a tencuit interiorul și s-a pictat întreaga biserică.

Printre alte realizări importante ale preotului paroh Gheorghe Gherman merită menționat și faptul că, în perioada 1991-1992, a fost construită o casă parohială nouă, iar în anul 1997 în curtea bisericii a fost realizat un impunător monument al eroilor.

Între anii 2012-2022 au fost efectuate ample lucrări de reparații, restaurare și înfrumusețare a lăcașului de cult. Astfel, în interior pictura a fost restaurată, s-a confecționat iconostasul din lemn de tei, stranele și băncile au fost sculptate în lemn de stejar, s-a instalat sistemul de sonorizare, instalația de încălzire a fost înlocuită, s-au montat uși de acces și un candelabru, iar clopotele au fost automatizate. În exterior lăcașul de cult a fost tencuit în terasit, s-a vopsit acoperișul, gardul bisericii a fost reparat și vopsit, poarta de la intrarea în curtea lăcașului de cult a fost realizată din fier forjat, curtea bisericii a fost placată cu pavaj și amenajată, în proximitatea lăcașului de cult a fost edificat un altar de vară, iar monumentul eroilor a fost renovat. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Drept urmare, în data de 9 octombrie 2022 Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit lăcașul de cult.

Începând cu anul 2022, Preacucernicul Părinte Gabriel-Viorel Gârdan a fost numit preot paroh al Parohiei Românași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *