Europarlamentar Daniel Buda, PNL&EPP: Nu distrugeți fermele de familie!

„Directiva privind reducerea emisiilor industriale propusă de Comisia Europeană, o bombă cu ceas pentru sectorul agricol!” Avertizează europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European. 

„Fără discuție protejarea mediului înconjurator este esențială pentru noi toți!

Astăzi (luni, 24 octombrie n.r.), în cadrul ședinței Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, am participat în cadrul unor dezbateri legate de modificarea Directivei privind emisiile industriale.

Fără discuție protejarea mediului înconjurator este esențială pentru noi toți! Sectorul agricol este parte integrantă în aceste eforturi și se află în prima linie a acestei bătălii care nu poate fi pierdută! În același timp însă, nu cred că sectorului agricol i se pot pune sarcini suplimentare atât administrative, cât și financiare. Cei care fac diverse propuneri sau modificări de acte juridice europene, fie regulamente, fie directive, par uneori desprinși de realitate!

Propunerea de modificare a acestei directive este una împotriva fermierilor și a politicilor U.E. Prin Politica Agricolă Comună nu facem altceva decât să stimulăm dezvoltarea fermelor de familie, iar această propunere din partea Comisiei vine practic și le distruge.

familie-vaci_b

Ne dorim să sprijinim și să stimulăm întreg sectorul agricol și zootehnic, astfel încât pe termen lung să poată fi regăsite pe piață, iar în acest mod să se consolideze lanțul de aprovizionare.

Este esențial să se identifice soluțiile potrivite, care să aibă în vedere facilitarea activităților fermierilor. Comisia trebuie să se ghideze după problemele ancorate din teritoriu!” Spune eurodeputatul.

Una dintre modificările acestei directive UE vizează fermele de bovine. Propunerea este stabilirea unui prag de 150 capete bovine pentru o fermă, iar peste acest prag, crescătorii sunt nevoiți să investească în tehnologii costisitoare menite să împiedice poluarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *