Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales președinte al Partidului Național Conservator Român (PNCR)

Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales pe data de 10 decembrie 2023 președinte al Partidului Național Conservator Român (PNCR) în cadrul Congresului Național extraordinar ce a avut loc la Zalău, după ce pe data de 1 decembrie 2023 s-a înscris în acest partid.

Partidul Național Conservator Român este un partid recent înregistrat, care-l are ca și co-fondator pe un stră-strănepot al lui Simion Bărnuțiu, ideologul mișcării revoluționar-naționale de la 1848 și luptător pentru recunoașterea și afirmarea drepturilor naționale și individuale ale românilor transilvăneni.

Obiectivele PNCR au drept scop promovarea, apărarea și afirmarea valorilor conservatoare, constituționale și naționale românești, atât în România, cât și pe plan extern, precum și a suveranității, integrității și unității naționale.

Principiile PNCR își au fundamentul în doctrina creștin-democrată și național-conservatoare.

Valorile promovate de PNCR sunt: supremația Constituției, naționalitate, suveranitate, valori creştine, libertate, democrație, educație, economie de piață, dreptate socială, responsabilitate, patriotism, prosperitate, profesionalism, competență.

PNCR pledează pentru o Românie puternică și suverană într-o Uniune Europeană compusă din națiuni puternice care, prin conlucrare și respect reciproc, să poată asigura pacea prin prosperitate în Europa.

„Sunt onorat să fiu ales președinte al Partidului Național Conservator Român și să contribui la promovarea și apărarea intereselor materiale și spirituale ale națiunii române. În fața atacurilor neomarxiste globaliste care doresc transformarea UE, dintr-o uniune de state suverane, într-un imperiu condus de la Bruxelles de birocrați nealeși, soluția este apărarea valorile naționale, iar acest lucru îl va face PNCR”, a spus europarlamentarul Cristian Terheș.

PNCR este deja în discuții cu parteneri politici, atât din România, cât și europeni și transatlantici, pentru a găsi cele mai bune forme de colaborare pentru apărarea și promovarea intereselor națiunii române.

Partidul va intra într-un proces de organizare accelerată pentru a-şi face structuri teritoriale ce să le permită celor doritori să se implice în viaţa publică.

Pentru noutăți puteți să ne urmăriți pe Facebook la adresa https://www.facebook.com/PartidulNationalConservatorRoman.

Cei doritori să se înscrie în partid ori sa ne contacteze o pot face pe adresa contact@pncr.ro.

Biroul de presă al Partidului Național Conservator Român (PNCR)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *