Europarlamentarul PNȚCD, Cristian Terheș: „Măsurile adoptate Guvernul PNL USR+ UDMR sunt ilogice și ineficiente”
Românii fac deja cozi în fața benzinăriilor, după ce la ora 18.00 s-au închis magazinele.
”Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară”, se arată în decizia Guvernului.
Cei rămași fără provizii în cămară și frigider au dat iama la benzinării.
„Guvernul PNL-USR-UDMR a dat ordin sa se închidă magazinele la ora 18. Măsura este complet ilogică. Reducând perioada când magazinele sunt deschise crește densitatea de cumpărători pe oră, ceea ce crează aglomerație. După cum se vede și din fotografia alăturată, însă, dacă oamenii nu apucă să-și facă cumpărăturile până la ora 18 aceștia se duc la benzinării. Cei de la guvernare sunt complet iresponsabili. Cum să crezi în eficiența și necesitatea măsurilor impuse de guvern când nu au nici un sens? Jos tirania și prostia de la guvernare!”, a transmis europarlamentarul PNȚCD, Cristian Terheș.