Filialele PNL din Ardeal se revoltă după dezastrul negocierilor cu USR PLUS și UDMR
Pierderea de către PNL a tuturor ministerelor importante la negocierile cu USR PLUS și UDMR, și cedarea inclusiv a postului de șef al Cancelariei prim-ministrului către cei de la PLUS a aruncat partidul în aer.
Filialele din Ardeal se revoltă, spun surse liberale, respectiv Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Maramureș, Alba, cele controlate de lideri cu influență ca Emil Boc și Ilie Bolojan, pentru că Orban ar fi sacrificat miniștrii apreciați și cu rezultate bune ca Lucian Bode de la Transporturi și Marcel Boloș de la Fonduri Europene. Ministerul Dezvoltării era un alt punct cheie pentru partid, acum va fi la UDMR, scrie Digi24.
PNL a obținut, în urma negocierilor, ministerele Agriculturii, Educației, Culturii, Finanțelor, cel de Interne, Energia, Apărarea și Externele. Acestea din urmă îi aparțin însă de fapt lui Klaus Iohannis, el ținând foarte mult ca ele să fie conduse de cei doi specialiști, Nicolae Ciucă și Bogdan Aurescu.
Potrivit unor surse din conducerea USR PLUS, Orban ar fi participat de unul singur la împărțirea concretă a ministerelor, fără echipa de negociere delegată de partid și cei de la USR PLUS și UDMR au fost și ei șocați de momentul în care liberalii, de-a dreptul stupefiați de faptul că Orban a acceptat să cedeze ministerele de la Transporturi, Fonduri Europene și Dezvoltare, ar fi început să strige la președintele lor de față cu cei de la celelalte partide.
Ludovic Orban a plecat acasă imediat după ce a făcut anunțul privind ministerele pe care le va avea PNL în guvern și i-a lăsat pe liderii liberali în stare de șoc.
Însă, o mare înfrângere este pentru ei pierderea ministerului Fondurilor Europene, la pachet cu Planul de Reziliență, cel care este foarte important pentru Klaus Iohannis, care a negociat la Bruxelles fondurile ce îi revin României din planul european de reconstrucție economică, și care a fost unul dintre principalele puncte ale campaniei electorale a PNL.
Un alt motiv de indignare în rândul liberalilor este faptul că Orban evită să convoace ședința Biroului Politic, unde ar trebui să se valideze prin vot ministerele primite și viitorii miniștri. Președintele PNL se teme că la această ședință i se va cere să se retragă sau se va supune la vot înlocuirea sa din poziția de candidat la președinția Camerei Deputaților cu un alt liberal. În plus, faptul că el insistă ca apropiatul său, Ionel Dancă, să fie numit ministru al Finanțelor, generează nemulțumiri suplimentare și ședința BPN se anunță a fi una extrem de tensionată.