Grecia sprijină România în aderarea la spațiul Schengen
Ministrul de Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit, miercuri, cu Panagiotis Mitarachi, ministrul pentru migraţie şi azil din Grecia, aflat în vizită în la București. Printre altele, cei doi oficialii au discutat despre subiectul aderării României la Spaţiul Schengen, dar și despre problema migraţiei cu care se confruntă cele două țări.
Ministrul român de Interne, Lucian Bode, și Panagiotis Mitarachi, ministrul pentru migraţie şi azil din Grecia, au discutat despre subiectul aderării României la Spaţiul Schengen, dar și despre problema migraţiei dintre România și Republica Elenă.
Grecia sprijină România în aderarea la spațiul Schengen
„Grecia este unul dintre cei mai importanți parteneri ai României, între țările noastre existând puternice afinități istorice, culturale și interumane.
Am primit astăzi vizita oficială a domnului Panagiotis MITARACHI, ministrul pentru migrație și azil din Grecia, un adevărat prieten al României. Întrevederea noastră a avut rolul de a continua dialogul foarte bun româno-elen pe care l-am avut în ultimii ani.
Subiectele pe care le-am abordat au vizat problematica migrației și de aderarea României la spațiul Schengen.
În context, am transmis mulțumiri Greciei pentru sprijinul constant oferit României, cât și pentru implicarea activă în soluționarea acestei chestiuni, în condițiile în care extinderea Schengen va reprezenta un beneficiu real și concret atât pentru România, cât și pentru restul statelor membre.”, a transmis ministrul de Interne, Lucian Bode.
Aderarea la Schengen, un obiectiv important pentru România
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a ținut să menționeze că aderarea la spațiul Schengen rămâne un obiectiv extrem de important pentru România, iar acest subiect urmează să fie analizat la Consiliul JAI de la Stockholm.
„Aderarea la spațiul Schengen rămâne un obiectiv extrem de important pentru România. Discuțiile pe acest subiect vor fi continuate, împreună cu președinția suedeză, în marja Consiliului JAI de la Stockholm pentru identificarea unei soluții cât mai curând posibil.
În ceea ce privește problematica migrației, ca principală prioritate a președinției Consiliului Uniunii Europene, am menționat că implicarea partenerilor externi în eforturile de gestionare a migrației este extrem de importantă, iar acțiunile noastre trebuie să vizeze în mod prioritar gestionarea la sursă a acestui fenomen, pentru promovarea unor soluții durabile și eficiente.
În cadrul discuțiilor, am convenit că este nevoie de o mai bună protecție a frontierelor externe ale UE, proceduri mai rapide și mai eficiente pentru politica de returnare, măsuri mai eficiente pentru lupta împotriva traficanților și o cooperare mai strânsă cu statele terțe.”, a mai scris ministrul de Interne, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.