Grupul „Muguri Sălăjeni” au colindat la Biserica Sf Nicolae, la Jibou și la Târgul de Crăciun din Zalău

Duminică, 7 decembrie, credincioșii parohiei de la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, au avut bucuria de a-i primi pe colindătorii Grupului de copii „Muguri Sălăjeni”, coord. Denisa Bonțe, care au adus vestea Nașterii Domnului. 

Astfel, dis-de-dimineață, copiii din Grupului „Muguri Sălăjeni” au participat, cântând colinde, după Sfânta Liturghie oficiată de preotul paroh Augustin Câmpean, împreună cu preoții coslujitori.

Momentul a fost unul plin de emoție, astfel că recitalul de colinde i-a bucurat pe cei prezenți.

Publicul a aplaudat și a apreciat momentul artistic pus în scenă de grupul de colindători. La final copilașii au fost răsplătiți cu cadouri din partea lui Moș Nicolae.

În după-amiaza aceleiași zile, la Jibou a avut loc concertul de colinde intitulat „In Excelsis Deo”, unde au participat mai multe grupuri de colindători, care au reușit să transforme întreaga atmosferă într-una de mare sărbătoare. Printre aceștia s-au numărat și Grupul „Muguri Sălăjeni”, condus de Denisa Bonțe.

Seara de colinde a continuat pentru Grupul „Muguri Sălăjeni” care a urcat pe scena Târgului de Crăciun de Zalău, unde au adus bucurie pentru cei prezenți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *