Guvernul Ciolacu a eliminat „taxa pe boală” și pentru cei cu boli grave
Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă care elimină așa-numita „taxa pe boală” pentru mai multe categorii de persoane aflate în concendiu medical. Astfel, actul normativ prevede că mamele cu copii bolnavi sau cele aflate în situaţii de risc maternal, gravidele, cele aflate în concedii de maternitate, pacienţii cu afecţiuni oncologice şi îngrijitorii lor, persoanele care suferă de afecţiuni grave – HIV/SIDA, TBC sau cardiovasculare, pacienţii cu arsuri grave (marii arşi), precum şi urgenţele medico-chirurgicale în care viaţa pacienţilor este pusă în pericol vor fi scutiţi de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical.
„Această ordonanţă a fost repusă în discuţie astăzi pentru că a fost amendată pentru a introduce şi o serie de scutiri de la plata cotizaţiei asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi şi a fost nevoie de o revenire pentru a elimina orice interpretare laxă sau neclară a deciziilor pe care Executivul le intenţionează. Mai precis, principiul care a stat la baza acestui amendament este următorul: pentru bolile obişnuite, această taxă de sănătate se va plăti pentru indemnizaţia de concediu medical, dar pentru o altă serie de concedii medicale, pentru alte afecţiuni ea va fi scutită”, a precizat Mihai Constantin, într-un briefing de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
El a explicat şi criteriile în baza cărora se aplică scutirile de la plata taxei de sănătate la concediile medicale.
„Şi principiul este următorul: poate ştiţi, din propria experienţă sau oricum toţi medicii ştiu, pe spatele unei foi de concediu medical se găseşte o listă cu anumite cote, cu anumiţi indici. Ei bine, boală obişnuită înseamnă un indice 01 la concediul medical. Pentru aceste tipuri de concedii medicale, pentru afecţiunile care se încadrează la indicele 01 cotizaţia de sănătate pentru indemnizaţia de concediu medical se va plăti; pentru toate celelalte, însă, ea nu se va plăti. Şi aici intră categoriile despre care presa a comunicat cu îngrijorare şi anumite asociaţii de pacienţi. Sunt exceptate, aşadar, de la plata acestei cotizaţii toate bolile grave aduse în spaţiul public, bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, mari arşi, urgenţele medicale şi o întreagă categorie. Ele se găsesc pe spatele oricărei fişe de concediu medical”, a explicat Mihai Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că noţiunea de boală obişnuită reprezintă „codul de indemnizaţie 01 prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1192/2020”.