Guvernul Ciolacu crește salariul minim la 4.050 de lei de la începutul anului 2025
Salariul minim brut pe economie va crește la 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025, în urma unei decizii luate în Consiliul Național Tripartit, care reunește Guvernul, patronatele și sindicatele, arată un comunicat al Executivului.
Totodată, părțile au agreat să continue scutirea de impozite și contribuții sociale pentru suma de 300 lei lunar.
Salariul minim brut pe economie ar putea crește la 4.050 de lei de la începutul anului 2025, de la 3.700 de lei brut în acest moment, au declarat pentru Economedia surse guvernamentale. Creșterea a fost discutată de premier cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor.
O creștere la 4.050 de lei ar însemna că România va ajunge la 47% din salariul minim european.
Anul viitor va fi menținută măsură scutirii de taxe pentru 300 de lei din cuantumul salariului minim brut, potrivit surselor citate.
Creșterea salariului minim brut are impact doar asupra mediului privat, pentru că duce la creșterea cheltuielilor. Majoritatea instituțiilor de stat nu au angajați pe salariul minim, ceea ce înseamnă că nu vor înregistrari cheltuieli suplimentare.
Și guvernul câștigă din această măsură, pentru că salarii mai mari înseamnă impozite și contribuții mai mari la bugetele de sănătate și pensii.