Hoț din Gârbou prins și reținut de Poliție

La data de 4 martie a.c., în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au identificat și reținut un bărbat de 32 de ani, din comuna Gârbou, cercetat în cadrul a două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 23–26 februarie a.c., acesta ar fi pătruns, fără drept, pe ușa de acces neasigurată, într-o anexă a unui imobil din localitatea Poienița, de unde ar fi sustras un cazan de țuică din cupru, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.

Totodată, din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi comis o altă infracțiune de furt calificat. În fapt, la data de 1 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Poienița, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în locuința sa, de unde ar fi sustras două butelii, un receiver TV și o foarfecă de tuns pomi. Ulterior, ar fi pătruns într-o anexă, de unde ar fi sustras un cablu electric, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.

Față de acesta, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *