Hoț prins de polițiști în Joia Mare (Joia Patimilor)
La data de 2 mai a.c., în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Postului de Poliție Bălan au identificat și cercetat un tânăr de 18 ani, din localitatea Bălan, județul Sălaj.
Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii februarie a.c., tânărul în cauză ar fi pătruns în incinta unui imobil din localitatea Bălan, de unde ar fi sustras o motocositoare și diverse unelte, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.000 de lei.
Polițiștii au recuperat parțial prejudiciul cauzat și continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.