În ce domenii și cu ce responsabilități vor activa europarlamentarii USR
Eurodeputații USR Dan Barna și Vlad Voiculescu au câștigat încrederea colegilor din grupul RENEW încă de la debutul celei de-a zecea legislaturi a Parlamentului European.
Dan Barna a fost ales vicepreședinte al Grupului RENEW și va coordona grupul de lucru ce reunește membrii RENEW din comisiile cu atribuții de politică externă.
Mai precis, este vorba despre comisiile (și subcomisiile) pentru afaceri externe (AFET), apărare (SEDE), comerț exterior (INTA), dezvoltare (DEVE) și drepturi fundamentale (DROI). Coordonatorul grupului de lucru are misiunea de a armoniza opiniile membrilor pe dosarele legislative din domeniu și de a monitoriza activitatea raportorilor. De asemenea, conduce ședințele coordonatorilor pe domenii ai grupului.
Dan Barna este membru în Comisia de afaceri externe a Parlamentului European (AFET) și membru supleant în comisiile pentru comerț exterior (INTA) și dezvoltare regională (REGI).
În domeniul afacerilor externe, se va concentra pe relația cu Republica Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest și vecinătatea estică a UE. În sectorul dezvoltării regionale, va urmări cu precădere anunțata reformă a fondurilor de coeziune.
Pe tema aderării României la Schengen și cu frontierele terestre, Dan Barna a avut deja mai multe discuții bilaterale cu lideri de instituții europene pentru ca subiectul să fie reluat cât de repede posibil.
Vlad Voiculescu a fost ales coordonator RENEW în domeniul sănătății și din această funcție va asigura direcția politică a întregului grup în ceea ce privește politicile de sănătate publică.
De asemenea, va consilia președinția Grupului RENEW, va nominaliza raportorii pe diverse dosare legislative și va reprezenta grupul în negocieri cu coordonatorii celorlalte grupuri politice în domeniul sănătății.
Vlad Voiculescu este membru în Comisia de sănătate a Parlamentului European (SANT) și membru supleant în comisiile de mediu și sănătate publică (ENVI), control bugetar (CONT) și cea de economie și politică monetară (ECON).
În domeniul sănătății, următorul mandat al Parlamentului European este unul cu impact major. Printre dosarele legislative importante se regăsesc: cadrul general legislativ al produselor farmaceutice (ce include și medicamentele pentru copii și boli rare) și lista europeană de medicamente esențiale (critice).
Vlad Voiculescu va susține politici europene care să asigure pacienților din UE cât mai rapid accesul egal la tratament în mod egal, indiferent de țara în care s-au născut sau trăiesc în interiorul UE.