Încep lucrările de construire a Bazei sportive Tip 1 din cartierul Dumbrava Nord
Viceprimarul municipiului Zalău, Nicolae Fazakas și reprezentanți ai Direcțiilor de Patrominiu, Tehnice, Urbanism și Corp Control din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, au participat la o ședință în care s-a efectuat predarea de amplasament pentru obiectivul de investiții ”Construcții de baze sportive proiect Tip 1 – V2, încălzire cu gaz: ”Construire bază sportivă Tip 1, str Făgetului, nr 41.
Investiția este realizată prin Compania Națională de Investiții având o valoare de 5.273.803, 18 lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost în data 23 mai 2022 pentru 2 iunie 2022, iar termenul finalizare este de 9 luni.
”Suntem alături de antreprenor și suntem deschiși să rezolvam orice problemă. Dacă vor întâmpina probleme vom găsi cele mai bune soluții. Ne dorim ca acest proiect de investiții să-l finalizăm anul acesta”, a transmis viceprimarul municipiului Zalău, Nicolae Fazakas.
Bază sportivă va avea un teren de fotbal cu gazon sintetic, de dimensiuni mari, omologat UEFA, de un teren cu dimensiunea de 40/20 din tartan, nocturnă, o parcare pentru două autocare și una pentru 55 de autoturisme.
În cadrul acestei baze sportive se va putea practica fotbal, volei și handbal.