Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 77.000 lei în luna august
Pe parcursul lunii august 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a desfășurat controale privind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.
Obiectivele principale:
- identificarea și combaterea muncii nedeclarate cu luarea măsurilor care se impun pentru intrarea în legalitate;
- creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile de competență;
- intensificarea activității de diseminare a informațiilor aferente REGES-ONLINE prin publicare pe site-ul inspectoratului, Facebook, mass-media locală, în cadrul controalelor efectuate, pentru conștientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea înregistrării în noul Registru.
În acest context, au fost efectuate 45 de controale din care 37 în domeniul relațiilor de muncă și 8 în domeniul securității și sănătății în muncă, aplicându-se 28 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 77.000 lei.
Neconformitățile constatate pe parcursul controalelor au fost următoarele:
- în foile de pontaj nu sunt evidențiate corect orele de începere și de sfârșit ale programului de lucru, inclusiv orele de munca prestate in zilele de repaus saptamanal, zile de sarbatoare legala, orele de noapte, orele suplimentare ;
- lipsa certificatului medical prin care se constată că salariatul este apt pentru prestarea muncii;
- nu se respectă dispozițiile legale privind munca suplimentară, repausul săptămânal și munca în sărbători legale;
- nu se respectă obligația plății salariilor cel puțin o dată pe lună la data stabilită în contractul individual de muncă;
- neacordarea preavizului de cel puțin 20 de zile lucrătoare persoanelor concediate în temeiul art. 65;
- nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă, suspendării, respectiv încetării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic;
- salariatului nu i se eliberează adeverința de vechime și extrasul Revisal la încetarea activității;
- nu s-a efectuat măsurarea rezistenței de dispersie a prizelor de împământare;
- se utilizează echipamente de muncă neconforme;
- nu se verifică cunoaşterea şi aplicarea de către lucrători a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit.
La angajatorii la care s-au constatat nereguli au fost aplicate, în ambele domenii de competență, sancțiuni proporționale cu gravitatea faptelor, totodată, fiind dispuse 101 de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate.
























